CNN: Un concurs al celor mai urâte clădiri a scos în evidență arhitectura bizară din China

La jumătate de deceniu după ce guvernul președintelui Xi Jinping a emis o directivă prin care solicita încetarea construirii de structuri „supradimensionate, xenocentrice și ciudate” în China, site-ul chinez de arhitectură Archcy.com a identificat ap...

CNN: Un concurs al celor mai urâte clădiri a scos în evidență arhitectura bizară din China

La jumătate de deceniu după ce guvernul președintelui Xi Jinping a emis o directivă prin care solicita încetarea construirii de structuri „supradimensionate, xenocentrice și ciudate” în China, site-ul chinez de arhitectură Archcy.com a identificat aproape 90 de clădiri care nu se potrivesc cu directiva autorităților din Beijing și le-a inclus în cea de-a 12-a ediție a unui sondaj anual privind cele mai „urâte” clădiri chinezești, notează CNN.

Lista include blocuri de tip zgârie-nori, muzee, hoteluri și clădiri sportive care au formele neobișnuite și au contribuit la reputația țării privind arhitectura bizară.

Pe primul loc al acestui sondajul public disponibil online, care în prezent a atras peste 30.000 de voturi din partea utilizatorilor, se clasează o poartă cu cinci arcade ce face parte din campusul Universității Zhejiang din Hangzhou, capitala provinciei Zhejiang. 

La distanță foarte scurtă, pe locul doi se clasează un pod de sticlă din provincia Sichuan. Pe listă se mai află și un muzeu din Shanghai, care este comparat cu un ghiveci de tăiței, având în vedere forma ciudată a acoperișului.

Votul rămâne deschis până în luna decembrie, după care un juriu format din arhitecți, critici de artă și cadre didactice în domeniul construcțiilor vor analiza lucrările și vor da un verdict. Toate lucrările înscrise în competiție vor fi evaluate pe baza a nouă criterii, inclusiv dacă clădirea este în armonie cu împrejurimile sau dacă proiectul de construcție a fost plagiat. O selecție finală a celor 10 „cele mai urâte” clădiri chineze din 2021 va fi anunțată la sfârșitul acestui an, sondajul reprezentând 40% din decizia finală, potrivit organizatorilor.

În anii trecuți, printre „câștigătorii” acestui sondaj s-au numărat un centru cultural în formă de crab și un pod pietonal înfrumusețat cu șase „diamante” supradimensionate.

China este o țară care s-a urbanizat rapid și care construiește în prezent mai mulți zgârie-nori decât restul lumii la un loc. Însă totul se realizează sub atenta supraveghere a Beijingului. Arhitecții și dezvoltatorii țării se confruntă în prezent cu reglementări urbane mai stricte în ceea ce privește construcțiile. 

Președintele Xi Jinping  și-a exprimat de mult timp îngrijorarea cu privire la reputația Chinei pentru arhitectura ciudată. În 2014, acesta a criticat în mod deschis construcția de clădiri cu înfățișări neobișnuite la un simpozion literar de la Beijing, iar guvernul său a încercat de atunci să reglementeze sectorul construcțiilor. 

În iunie 2020, ministerul chinez al locuințelor și Comisia Națională pentru Dezvoltare și Reformă din Beijing (NDRC), un organism care aparține Partidului Comunist Chinez și care se ocupă cu planificarea economică, au emis un ordin prin care solicita încetarea construcției de clădiri replicate din alte părți ale lumii și a blocurilor mai înalte de 500 de metri.

De asemenea, la începutul acestui an, NDRC a adăugat ordinului de vara trecută câteva prevederi, care presupun interzicerea construirii de clădiri „urâte”, în favoarea celor „potrivite, economice, verzi și frumoase”.

Potrivit Consiliului pentru clădiri înalte și habitate urbane din China, interzicerea construirii de clădiri mai înalte de 500 de metri va afecta, în practică, foarte puțini dintre arhitecții chinezi, pentru că există doar cinci zgârie-nori de acea înălțime în toată țara. 

Totodată, autoritățile centrale din Beijing au comunicat recent o serie de propuneri privind sectorul construcțiilor. Printre acestea se numără numirea unui arhitect șef pentru fiecare oraș chinez, așa cum există în multe țări occidentale, precum și un sistem de creditare, care ar putea include pe lista neagră proiectanții care nu respectă reglementările de planificare a construcțiilor. 

Guvernul chinez a avertizat și că se vor aplica sancțiuni împotriva demolării clădirilor istorice din China, încurajând în același timp proiectele care „evidențiază caracteristicile chinezești”. De exemplu, arhitecții americani din spatele celui mai înalt zgârie-nori din Beijing, China Zun, au declarat pentru CNN că în 2019 au fost forțați să modifice designul clădirii la mijlocul construcției, după ce viceprimarul orașului a sugerat că forma „nu era suficient de chinezească”.

Deși noile propuneri ale guvernului chinez privind sectorul construcțiilor au fost precise, aplicarea acestora poate fi întârziată, având în vedere birocrația din China. Potrivit lui Fei Chen, profesoară de arhitectură specializată în politici urbane la Universitatea Liverpool din Marea Britanie, noile linii directoare ale Beijingului în ceea ce privește sectorul construcțiilor oferă un cadru larg pentru orașe, însă detaliile trebuie fixate la nivel local.

„Arhitecții și proiectanții urbani pot beneficia de îndrumări specifice cu privire la ceea ce este un design bun. Însă trebuie să se țină cont că ceea ce funcționează într-un context poate să nu funcționeze în altul”, a declarat Fei Chen.

Aceasta a mai vorbit și despre varietatea de standardele arhitecturale din China. „În orașele de pe coasta de est a țării sau în zonele mai dezvoltate, arhitecții au abilități de proiectare mai bune, astfel încât produc clădiri mai bune. Dar în orașele din interiorul și centrul Chinei putem observa clădiri care copiază stilul său arhitectura altora, iar acest lucru nu are ca rezultat un foarte bun design", a mai punctat Fei Chen.