UPDATE. Vacanță de 2 săptămâni pentru elevi. Vor fi închise și școlile private și after school-urile. Arafat: Creșele rămân deschise

Toți elevii intră în vacanță pentru două săptămâni, începând de luni. Măsura se aplică școlilor și grădinițelor, atât de stat, cât și private, ca și after school-urilor, potrivit hotărârii de vineri a Comitetului Național pentru Situații de...

UPDATE. Vacanță de 2 săptămâni pentru elevi. Vor fi închise și școlile private și after school-urile. Arafat: Creșele rămân deschise
Sursa foto: www.digi24.ro

Toți elevii intră în vacanță pentru două săptămâni, începând de luni. Măsura se aplică școlilor și grădinițelor, atât de stat, cât și private, ca și after school-urilor, potrivit hotărârii de vineri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Măsura trebuie aprobată prin ordin de ministru.

De asemenea, universităților li se recomandă să treacă la cursuri online.

ACTUALIZARE 16.57. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că creșele vor rămâne deschise.

Articolele din Hotărârea CNSU:

  • Se abilitează Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru pentru acordarea unei vacanțe suplimentare de două săptămâni pentru învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal în perioada 25.10.2021-05.11.2021, precum și pentru stabilirea ulterioară, dar nu mai târziu de data de 05.11.2021, a modificărilor privind structura anului școlar.
  • Se propune emiterea de către Ministerul Educației a unei instrucțiuni prin care să se recomande instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ trecerea în online a tuturor activităților în perioada 25.10.2021-05.11.2021.
  • Se suspendă activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în toate unitățile de învățământ privat, inclusiv în cele cuprinse în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, pentru perioada 25.10.2021-05.11.2021.
  • Se propune suspendarea activităților cu prezența fizică la nivelul tuturor unităților sau operatorilor economici care desfășoară activități tip after-school, în perioada 25.10.2021-05.11.2021.